Marius Șumudică e încântat după victoria cu CFR și spune că problema învingătoarei nu s-a pus în nciun moment al partidei. Tehnicianul giuleștenilor îl felicită pe Cassio pentru că a reușit să spagă gheața și spune că „dubla” din derby-ul cu ardelenii ar putea să aducă pacea între brazilian și suporteri.
„Sunt mulțumit de jocul echipei, de agresivitate, de determinare. Jocul a fost controlat de noi, am fost ajutați și de noroc, dar am dominat. Echipa merită toate felicitările. Cassio le-a răspuns prin aceste două goluri suporterilor care erau cam supărați că nu marchează.
Rapidul dovedește că are un lot echilibrat, îmi pare rău pentru Răduță, care trece printr-o perioadă mai puțin bună. Dar îl voi ajuta și pe el să revină cum am făcut-o și cu Cassio
Mergem să câștigăm și la Craiova, suntem pe val și nu ne gândim decât la victorie. Le-am zis jucătorilor că dacă bat echipa campioană, merită să fie campioni. Nu știu dacă suntem favoriți la titlu, Steaua și Dinamo au echipe bune.
Am vorbit cu Răduță, i-am zis că-i voi da șansa să joace și la Craiova. Am fost și eu în situații de genul ăsta, dar va trece peste asta „, a declarat Șumudică la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER